marți, 24 mai 2011

Cine este BrizShop si ce isi propune?

BrizShop este proiectul meu. Ma numesc Cami, am 23 de ani si sunt pasionata de artele plastice. In timpul zilei lucrez intr-o corporatie, iar noaptea vizez culori si forme care sa-mi faca viata mai frumoasa. Am fost atrasa de artele plastice inca de mica, cand insiram lanturi intregi de margele de nisip. Apoi am mai crescut si am trecut la FIMO. Dupa ce am invatat sa-l modelez cu rabdare si l-am privit minute in sir in cuptor, am continuat sa experimentez cu alte materiale. Am trecut la lut, l-am framantat, l-am rostogolit, l-am turnat in mulaje. Apoi am invatat sa-l pictez in culori frumoase si sa-l decorez cu sarma. Craciunul mi-a adus noi posibilitati materializate sub forma unei masini de cusut. Aceasta mi-a deschis noi oportunitati si m-am apucat sa invat sa cos. Mai intai lucruri mici, simple, apoi am trecut la sacose din panza, iar acum invat sa cos fuste si bluze... Evoluez incet, dar cu bucurie.

Scopul principal al BrizShop nu este acela de a face profit, ci de a crea o comunitate de creatie. Un loc unde cei care impartasesc aceeasi pasiune pentru lucrurile handmade sa poata gasi idei, sa afle solutii, sa ceara ajutor. Am observat ca multi creatori se tem ca ideile lor ar putea fi furate. Eu nu cred in asta. Eu nu sunt in stare sa-mi reproduc nici propriile idei, daramite pe ale altora. Asa ca nu mi-e frica sa impartasesc cu ceilalti ideile mele. Talentul fiecaruia e unic, nu poate fi reprodus. Brizshop este un forum unde o sa impartasim idei, o sa povestim despre diverse tehnici mai noi sau mai vechi, o sa scriem despre experienta personala in lucrul cu diverse materiale, cum putem combina materialele si ce anume sa facem ca sa obtinem un anumit efect/rezultat. O sa organizam o gramada de jocuri care sa va puna la incercare dibacia si creativitatea si o sa incercam sa ne intalnim in workshop-uri.

BrizShop este abia la inceput, dar are planuri mari de dezvoltare. Directia evolutiei site-ului depinde exclusiv de nevoile tale. Asa ca astept mail-ul tau pe brizshop@yahoo.com - spune-mi de ce materiale ai nevoie, ce iti doresti sa creezi, iar eu te voi ajuta sa gasim impreuna solutia potrivita.

Un comentariu: